Poiana Stanii face parte din ceea ce se numea Domeniul Regal, adica teritorii detinute de statul roman, date in administrarea Casei Regale. Casa Regala a Romaniei se autofinanta, fara a greva bugetul tarii cu propriile cheltuieli, prin exploatarea echilibrata a acestor domenii, principiu care se aplica si astazi atunci cand este vorba despre monarhiile europene.
In Poiana Stanii Regale existau grajduri, locuintele angajatilor, o cabana mica in stil austriac si o bisericuta maramuresana din lemn adusa de Carol II, stramutata la Techirghiol (unde se afla si astazi). Zona era destinatia favorita a plimbarilor membrilor Casei Regale, pe jos sau calare.
Poiana Stanii reprezenta un loc retras de odihna, liniste si meditatie, dar functiona si pentru protocol, caz in care distinsii invitati luau contact direct, in cadrul unor serbari campenesti romanesti, cu traditiile, obiceiurile, oamenii locului, dar si cu mancarurile specifice (asa cum s-a intamplat de pilda la aniversarea din anul 1933, a 50 de ani de la ridicarea Castelului Peles).
Deasupra statiunii Sinaia, la altitudinea de 1285 m, la baza Pietrei Arse, Poiana Stanii este un loc care ofera o panorama superba asupra localitatiilor Busteni, Poiana tapului si Sinaia. Pentru cei care se incumeta sa urce, in zilele de vara, nu trebuie sa rateze Stancile Franz Joseph, Pestera Bogdan si Schitul si Stancile Sfintei Ana, care se afla in apropierea poienii.